Lyrics:

I

Sus, pe câmpul amorțit
A trecut în taină mare
De cu noapte risipind
Șiruri de mărgăritare
Din panere de argint
Stol bălai de îngerași
Cu alai de toporași
Primăvară, cui le dai?
Primăvară, cui le lași?

II

Se-nalță abur moale din gradină
Pe jos, pornesc furnicile la drum
Acoperișuri veștede-n lumină
Întind spre cer ogeacuri făr’ de fum

Pe lângă garduri s-a uscat pământul
Și ies gândacii-Domnului pe zid
Ferestre amorțite se deschid
Să intre-n casă soarele și vântul

De prin balcoane
Și coridoare
Albe tulpane
Fâlfâie-n soare
Ies gospodinele
Iuți ca albinele
Părul le flutura
Toate dau zor
Unele mătură
Altele scutură
Colbul din pătură
Și din covor

Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii
Și-a răsfirat crenguțele ca spinii
De frică să nu-i cadă la picioare
Din creștet, vălul subțirel de floare

Că s-a trezit așa de dimineață
Cu ramuri albe, și se poate spune
Că-i pentru prima oară-n viață
Când i se-ntâmplă-asemenea minune

Un nor sihastru adună-n poală-argintul tot
Cerul e-albastru ca o petala de miozot

III

Soare crud în liliac
Zbor subțire de gândac
Glasuri mici
De rândunici
Viorele și urzici...

Primăvară, din ce rai
Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai
Peste cranguri și poieni?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt
Lași în urmă, pe câmpii
Galbeni vii de păpădii
Balți albastre și-nflorite
De omăt topit abia
Și pe dealuri amorțite
Arături de catifea

Și pornești pe deal în sus
După iarna ce s-a dus
După trena-i de ninsori
Așternută pe colini...
Șiruri nalte de cocori
Călăuzii cei străini
Îți îndrumă an cu an
Pasul tainic și te mint
Spre ținutul diafan
Al pădurilor de-argint

Iar acolo te oprești
Și doar pasul tău ușor
În omăt strălucitor
Lasă urme viorii
De conduri împărătești
Peste albele stihii...

Primăvară, unde ești?